Investiții conștiente – Cryptoeddu Platformă

Există modul pentru stocarea sigură a criptovalutelor? În final, mereu se aude despre atacurile hackerilor pe conturile de pe criptobursă sau portofelele virtuale. Ce opțiune de cumpărare, stocare și primire a criptovalutelor este cea mai sigură? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun atât investitorii începători, cât și experții din acest domeniu. Din fericire există opțiuni sigure din start, ca de exemplu platforma CryptoEddu.

Regulile de bază ale investiției

Regulile de bază ale investiției sunt relativ simple. În primul rând – nu trebuie să investim banii, care au fost luați prin credit. Abaterea de la această regulă și-o pot permite numai milionarii sau firmele mari. Următoarea regulă – mereu merită să ne asigurăm mai întâi perna de siguranță, adică rezerva de fonduri, care nu se investesc, ci doar se păstrează în cazul necesității bruște. În al treilea rând – este bine să ne diversificăm portofelul de investiție. Pe ce se bazează diversificarea? Este acțiunea care are ca scop reducerea riscului de investiție, care se bazează pe propria angajare în câteva proiecte complet independente.

Însă cea mai importantă în investiție este însă a patra regulă, care spune că trebuie să investim abia atunci, când avem cunoștiințele corespunzătoare pe tema subiectului de investiție. Însă trebuie să ne dăm seama, că tocmai lipsa acestor cunoștiințe, incapacitatea deosebirii informațiilor verificate de cele false și nesiguranța, din ce direcție să începem în general, este ceea ce respinge cel mai mare număr de începători. Conform statisticilor, până la 78% din persoanele care nu au investit niciodată, ca motiv oferă lipsa cunoștiințelor și ideii, despre în ce mod să înceapă. În același timp este nevoie să subliniem însă, că începuturile de obicei doar par grele – cunoștiințele pe tema investiției nu este un subiect secret și poate fi învățată cu succes de aproape oricine.  

 
Merită să înțelegem

Școlarizările pe internet sunt una dintre cele mai confortabile forme de extindere a cunoștiințelor. Însă acum câțiva ani, strângerea materialelor necesare pentru învățare putea dura luni – mai ales când în joc intrau cunoștiințele de specialitate. Însă împreună cu dezvoltarea internetului, ajungerea la informațiile necesare ne ocupă din ce în ce mai puțin timp. Aceste tendințe se observă clar în cazul elevilor sau a stundenților, care cândva profitau de un singur rezumat sau de prelucrarea subiectului găsit în biblotecă, iar acum – pot căuta în sursele de internet. 

Anumite persoane pot însă fi speriate de numărul materialelor disponibile pe internet. În această clipă, aproape orice service și orice blog oferă cumpărarea e-book-urilor cu școlarizări despre orice subiecte. Blestemul diversității, face să ne fie greu să găsim ceva pentru noi și să deosebim sursele valoroase de o păcăleală obișnuită. De aceea merită să apelăm la produse verificate – de exemplu, cele disponibile pe platformia CryptoEddu.


Platforma de școlarizare – Cryptoeddu

Cryptoeddu este tipul special de platformă intermediară, în cadrul căreia orice investitor poate obține acces la criptovaluta aleasă chiar și în două moduri. Primul mod este cumpărarea pachetului educațional pe pagină – atunci cumpărând doar materialele educaționale și o anumită sumă în criptovalută o obține gratis.  

Există de asemenea posibilitatea obținerii criptovalutei, care a fost deja cumpărată mai devreme în cadrul pachetului în alt loc decât Cryptoeddu. Pachetele pot fi cumpărate la partenerii Cryptoeddu – mărci care crează pachetele educaționale. În acest caz, este suficient să introducem în locul potrivit codul din opt caractere furnizat împreună cu pachetul, pentru a obține accesul la tokenurile criptovalutare gratuite. Înainte însă trebuie să ne asigurăm, că marca dată cooperează cu platforma – partenerii Cryptoeddu direcționează de obicei singuri către pagina une criptovaluta poate fi obținută.

Pe fundalul altor service-uri, pe care pot fi cumpărate criptovalute, CryptoEddu are o opinie pozitivă – se deosebește prin nenumărate cooperări cu firmele care oferă unități gratuite de criptovalute pentru școlarizări.   

Cryptoeddu – cum funcționează?

Toate pachetele oferite de Cryptoeddu au ca scop explicarea bazelor metodice, persoanei care niciodată mai devreme nu s-a gândit la investițiile în criptovalute. Pe lângă asta, pentru fiecare pachet sunt alăturate tokenurile Ripple gratuite. Numărul tokenurilor depinde de pachetul ales – Cryptoeddu oferă posibilitatea cumpărării Pachetului de Start Ripple fără reducere.

Pachetul Educațional Ripple este setul inovator de webinarii, ebook-uri și materiale de școlarizare. Deși produsele de acest tip sunt din ce în ce mai populare și oferă multe tipuri de criptovalute, Ripple se bucură de cea mai mare popularitate printre investitorii începători.

Pachetul Educațional Ripple este modul eficient pentru combinarea învățării teoriei cu investirea practică. În Pachet este obținut setul de materiale educaționale, dar de asemenea bonusul gratuit sub forma unităților de criptovalută Ripple. Pe lângă partea teoretică, Pachetul Educațional Ripple permite școlarizarea practică ca investitor care deține primele sale tokenuri Ripple.

Cum să facem asta pe platforma Cryptoeddu?

Cum să obținem accesul la Pachet? Este suficient să îl cumpărăm prin intermediul paginii CryptoEddu. După efectuarea comenzii este trimis e-mailul cu confirmarea, din care avem șansa să aflăm cum să descărcăm materialele educaționale, dar de asemenea și coletul trimis prin intermediul poștei tradiționale, în care se va afla printre altele cardul cu cod. Acesta este documentul, care confirmă calitatea de proprietar al unităților criptovalutare bonus. Funcționează în același mod ca și cardurile de acces tradiționale care sunt reglementate de cifra de afaceri.

Cardul conține loginul și parola care face posibilă logarea pe contul e-portofelului de pe pagina CryptoEddu, pe care este păstrată criptovaluta obținută în bonusul gratuit. Datele necesare pentru logare se află numai pe documentul fizic, ceea ce protejează de atacul hackerilor, spargerea contului sau furtul criptovalutelor. Pentru a ne asigura siguranța, este suficient să ne ascundem bine cardul și să apelăm la acesta doar în clipa în care dorim să ne transferăm propriile untăți gratuite de criptovalută. Tranzacționarea criptovalutei obținute este de asemenea simplă. Este suficient să introducem loginul și parola de pe card pe pagina CryptoEddu, să răspundem la întrebări și să oferim adresa portofelului, pe care va fi transferată valuta.


Cryptoeddu și opiniile clienților

Platforma Cryptoeddu funcționează dinamic și strânge opiniile pozitive printre acei clienți, care s-au decis la cumpărarea pachetelor educaționale cu criptovalută. Este lăudată de asemenea serviciul clienților profesional și lipsa problemelor în cazul plății fondurilor.  

Nu am notat nicio problemă în cazul plății criptovalutelor. Chiar dimpotrivă, în comparație cu contul de pe bursă sistemul este foarte simplu și transparent. Nu necesită confirmarea bicomponentă, vizualizarea criptovalutei poate fi obținută în orice clipă și asigurările încep abia în cazul retragerii fondurilor.

Am fost direcționat pe acea pagină în cadrul pachetului, pe care l-am cumpărat de pe alt portal. Inițial eram sceptic, pentru că și așa am cumpărat acel pachet pentru materialele de școlarizare, nu pentru criptovalute. Așa că nici nu m-am uitat pe Cryptoeddu până când nu am terminat întregul curs. Până la această oră criptovaluta gratuită și-a mărit considerabil valoarea, pe ca a avut-o la cumpărare. Credeam că din această cauză pot fi probleme la plată, însă nu s-a întâmplat nimic de acest gen – suma completă conform celor mai noi notații, chiar în aceași zi  

Recomand portalul. Serviciu rapid, instrucțiuni clare, lipsa problemelor cu BOK-ul și serverele.

Acest lucru așadar indică, că există multe moduri pentru a învăța despre investiții pentru stocarea criptovalutelor, însă cea mai recomandată opțiune pentru începători este pachetul educațional cu criptovalută. Tokenurile gratuite cumpărate în acest cadru, pot fi ridicate de pe pagina Cryptoeddu, care intermediază în stocarea criptovalutelor adăugate gratuit în cadrul multor mărci de pachete educaționale cu criptovalută.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *